„Ai spart oalele și-ai mâncat sarmalele” – săptămâna a 5-a

 

 

Aseară, pe când încercam să răsfoiesc împrejurimile după vreo introducere în articolul despre săptămâna 5, am auzit un puști care striga cu toată puterea „Ai spart oalele și-ai mâncat sarmalele”. Am pufnit în sinea mea la gândul că nu a trecut prea mult timp de când îmi întindeam corzile vocale pe strada copilăriei mele strigând același lucru. Și nu a durat decât câteva secunde până să-mi dau seama că nu mai știam care îi era semnificația.

Citește în continuare „„Ai spart oalele și-ai mâncat sarmalele” – săptămâna a 5-a”

Publicitate

Comunitate? Da. În multe feluri – săptămâna 4

Săptămâna 4 a fost atipică… în multe feluri. Mi-e al naibii de greu să scriu toate prin câte am trecut săptămâna asta din două motive: câțiva dintre profi joacă fotbal pe terenul spre care dă geamul meu și le aud glumele, aplauzele și țipetele (chiar acum, în timp ce scriu, și-au făcut un strigăt de echipă), iar al doilea motiv este că ziua de azi a întrecut orice altă zi din ultimele 4 săptămâni. Dar mă străduiesc să-l termin înainte de a mai apărea zile care să-mi umbrească tot ce am adunat până acum, fiindcă se arată multe la orizont.

Citește în continuare „Comunitate? Da. În multe feluri – săptămâna 4”

Și profii știu să se joace. Săptămâna a 3-a

Era 4 iulie, ora 9:00. Ne întâlniserăm cu toții, tot staff-ul Teach for Romania și toți noii profesori cooptați în generația a treia. Vorbeam despre ce înseamnă provocarea asta, de a sta în training timp de 40 de zile, 9 ore pe zi. Deodată, 40 apărea ca o nouă cifră pentru mine; mă obișnuisem cu ideea de 6 săptămâni de training și le vizualizasem pe calendar, însă nu calculasem niciodată că, de fapt, sunt 40 de zile. Părea mai mult, mai greu și mai înfricoșător.

Citește în continuare „Și profii știu să se joace. Săptămâna a 3-a”

Devenim profesori. Se simte – Săptămâna 2

Opriți timpul ăsta, a luat viteză! Ultimele 7 zile au trecut ca un vis. Zboară, așa, pur și simplu, precum ar zbura praful de stele în mintea mea (la 8 dimineața, la micul dejun, profii Teach au suficientă energie să povestească despre astronomie, praf de stele și compoziția chimică a omului; încă nu am devenit lunatică).

Citește în continuare „Devenim profesori. Se simte – Săptămâna 2”

7 zile de Teach for Romania. Profii rezistă.

Staff-ul rezistă. Cu toții rezistăm. La urma urmei, cred că nici nu ar trebui să ne alarmăm după doar 7 zile (și nici nu îmi vine să cred că sunt doar 7, sincer!), însă am auzit povești de anul trecut când, prin săptămâna a doua, profesorii Generației II nu mai rezistau, așa că dormeau câte 15 minute în pauza de prânz. La un moment dat am auzit că au cerut unui trainer să le ofere 15 minute de somn; noi, deci, încă suntem fericiți.

Citește în continuare „7 zile de Teach for Romania. Profii rezistă.”

Vara e de stat printre copii.

Vara anului 2014 mi-o petreceam în București sub pălăria unei agenții imobiliare. Era o vară care se încadra în tiparul pestriț de veri pe care l-am început cam devreme, dar care mi-a pus multe pietre cubice pe drumul spre maturitate; să zicem că am luat-o pe scurtătură, dar nu chiar; doar mi-am început pavarea drumului mai devreme.

Citește în continuare „Vara e de stat printre copii.”

Mamă, tată… v-am mințit. 

Cultură. Hm, e un termen abstract și al naibii de greu de definit. Este status-quo-ul unei civilizații, normalitatea ei. Adesea, ea e cea care strangulează vizibilitatea și viziunea membrilor ei prin faptul că e atât de puternică, încât îi obligă să se adapteze la ea sau să piară înecați de ea însăși. E precum un lanț care ne e pus la naștere pe corp pentru protecție, dar care ajunge să ne țină mititei în carapacea de fier, iar noi să n-o simțim fiindcă am asimilat-o în corp și în sistemul imunitar. Devenim așa, ca o țestoasă din cultura noastră însăși.

Citește în continuare „Mamă, tată… v-am mințit. „

București, București, oricât de drag îmi ești, uneori mă obosești.

Alerg după metrou, încordez maxilarul când oamenii se opresc în mijlocul drumului și mă enervez că pierd secunde prețioase stând să-i depășesc. Încerc să le recâștig citind pe drum, deși uneori simt că e o lipsă de respect față de carte să citesc câteva pagini între stații. Alerg prin magazine, printre mașini, printre oameni. Sunt norocoasă și prind liftul la parter, așa că mă bucur de o mică victorie în lupta contra timpului. În oglindă mă văd: umerii adunați, fruntea încrețită și colțurile gurii căzute. E clar, am obosit. Așa-i natura omului, de a se adapta… dar în patru ani m-am adaptat mai mult decât voiam la cultura vitezei și uneori mi-e dor de stilul de viață tihnit de altădată.

Citește în continuare „București, București, oricât de drag îmi ești, uneori mă obosești.”

Village-break. O altă opțiune de definire a frumosului

Nu, nu e vreun nou produs turistic care să vândă România corporatiștilor din zonă. Oricum nu l-ar cumpăra; sună mai bine un weekend la Praga decât un weekend la sat, oricare i-ar fi numele. Dar, totuși, dacă ar fi un produs turistic, în mod sigur ar trebui să se-ntindă pe o mai mare perioadă și nu pe un singur weekend. La sat nu găsești muzee, cluburi, mall-uri pe care să le vizitezi într-o zi sau două. Nu, aici găsești oameni, iar frumusețea stă în povești.

Citește în continuare „Village-break. O altă opțiune de definire a frumosului”