RUNDA ZERO!

„Gata, ești pregătit. Din punctul ăsta temporal începe Runda 0 și durează pe parcursul următoarelor două luni. Vei coborî singur în labirintul de acolo și te vei descurca cu lucrurile pe care ai reușit să le înveți de la mine. Nu sunt multe; eu ți-am dat doar mici indicii în perioada ce a trecut; niște piste pe care ai putea merge într-un spectru de situații și câteva puncte de start atunci când vei fi în explorarea soluțiilor proprii. Doar așa, să știi unde să cauți și să știi că mai sunt oameni care se gândesc la ceea ce te vei gândi și tu. Ușor? Nici vorbă că ar fi ușor. Provocator e cuvântul; vei învăța multe despre tine și vei alerga prin mintea ta ca un bezmetic ca să cauți soluții. Îți vei mai aminti de vocea mea, dar nu-ți vei aminti tot ce ți-am zis. Ești om… Iar eu tocmai asta vreau să construiesc în tine. Lecții despre labirint, dar închegate în amintiri faptice, nu amintiri de voci. Ne vedem în Runda 1. Succes!”

Cam așa reverberează în mintea mea povestea alături de Teach for Romania. Știam de greutățile care așteptau după colț. Știam de șocurile apărute din ciocniri de valori. Știam de șocurile privind situația la firul ierbii. Știam de perechile de ochi complet non-judgemental pentru care voi fi fost lumină. Sau pentru care aș fi muncit mult să le devin lumină. Dar mai știam și de celelalte perechi de ochi, mai judgemental, care nu aparțin copiilor nicicum.

Știam toate astea. Dar era 11 septembrie, seara dinaintea primei zile de școală, când îmi rugam inima să nu mai bată, când mintea-mi aducea la lumină toate scenariile posibile (când o pun să creeze scenarii, nu e creativă…). Îmi arăta copii care nu mă respectau, care nu mă acceptau drept o nouă învățătoare, părinți care m-ar fi luat peste picior din pricina vârstei mele, colegi de cancelarie care ar fi depus eforturi să mă dărâme. Scenariile erau, totuși, fundamentate pe povești ale altor colegi din Teach. Mintea mea cred că era bine intenționată; probabil ținea să fiu pregătită pentru orice.

În seara de 11 septembrie, chinuită fiind de toate gândurile, mi-am lipit pe perete ceea ce credeam că îmi va fi mesaj de încurajare pentru atunci când voi fi ajuns acasă descumpănită de greșeli proprii, reacții proprii sau nu, neacceptare, neadaptare…

img_20161114_014130847

Astăzi, două luni mai târziu, îmi dau seama cât de genială mi-a fost mintea în seara aia. Cu toate pericolele false pe care singură și le crea, și-a declanșat autotomia caudală și… iată, a răzbit. Dintr-un perfecționism prostesc și complet nesănătos pe care mi-l afișa din când în când și-mi juca de-a umilința prin față, a ajuns ea, mintea, să se (mă) lase să greșească.

Mesajul ăsta care ar fi putut fi creat, colorat și lipit și de un copil de clasa I, a dărâmat în mine multe bariere pe care, de multe ori, mi le puneam singură. Știam eu atunci, înainte de a merge la școală, că a mă autoumili când aș face o greșeală ar fi dus într-o singură direcție: episoade depresive și apoi renunțare. Așa că, oricând întârziam un deadline, când nu știam cum stă treaba cu planificările, când copiii se urcau pe pereți și nu știam cum să gestionez situația, când plângeau copii în lanț fiindcă se loviseră iar eu îi văzusem abia cu fețele pline de lactimi… am refuzat să mă învinovățesc. Îmi repetam în minte mesajul de pe perete și-mi spuneam: „e normal să greșesc. Sunt primele mele două luni în sistem.”

Cu cele două luni trecute, marcăm finalul rundei 0

Îmi amintesc cum, pe la începutul săptămânii a doua, m-am întâlnit cu un fost coleg de facultate în metrou. Discuție tipică de reconectare până când mi-a zis: „lasă, lasă, zi-mi tu cum e cu picii”. Nu am știut ce să-i zic. I-am zis de prima zi de școală, apoi despre cazul unui băiețel mai violent și despre rădăcinile violenței pe care le-am descoperit într-un desen, cum s-au purtat copiii cu mine, care sunt provocările mele, etc. Două stații mai târziu, pe când trebuia să cobor, îmi zice: „Dar ai o lună de când ești la catedră?”. I-am zis că „nu, ci acum începe săptămâna a doua.” Și acum zâmbesc când îmi amintesc de figura lui când a zis „și ți s-au întâmplat atâtea?!”

Am multe povești. De multe ori nici nu știu de unde aș putea începe, iar alteori am impresia că nici măcar nu am. Trebuie doar să caut un capăt pe undeva și după se deșiră plasa pe care am construit-o.

Au fost, probabil, cele mai intense două luni din viața mea, marcate de contraste profunde (jonglarea între comunitatea defavorizată dintr-un sat din Călărași și oamenii din Universitatea Alternativă; drumurile cu trenul în care unii oameni stau să se bată pentru „100 de lei lăsați pe televizor” și seri de gală în București; discuțiile liceenilor din tren despre evenimentele cele mai importante ale satului – cine cu cine a mai ieșit – în contrast cu serile de teatru, printre oameni care se bucură de altfel de evenimente).

Am învățat cum să impun ordinea printre copii. Îmi amintesc și acum de haosul pe care l-a găsit Sînziana, tutorele meu din Teach for Romania, când a venit să mă vadă la clasă: copiii erau în toate direcțiile, vreo doi urcați pe pervaz, vreo doi sau trei pe bănci, câțiva într-un colț, cântând, unul ieșind din clasă, altul bătând darabana… Și mi-a zis apoi că mi-a zburat la un moment dat un creion fix pe deasupra capului. Astăzi ne înțelegem altfel, de multe ori ajunge o privire sau un cuvânt ca să se prindă că nu-i pe placul meu ce se întâmplă.

Îmi pare rău că nu am ținut cont de numărul dăților în care am intrat în rolul de arbitru, fiindcă probabil mă apropii de trei cifre. Alergam ca o bezmetică de colo-colo ca să-i calmez pe copii, să nu cumva să se lovească. Mi-am mai rafinat metodele între timp. M-am prins că nu apelul la moralitate în situațiile de criză ar face o diferență la copii; nu. Ci totul s-ar reduce la respect și relație sănătoasă profesor-elev. Iar aici e punctul în care mă aflu eu, a construi relații autentice cu copiii. Să-i țin cu mine să mă ajute, să deschid o conversație despre familie, să „nu am chef” să fac o oră ca să povestesc cu ei despre lucruri interesante pentru ei… Cam așa funcționează.

Am încercat să pricep de ce părinții/bunicii pedepsesc violența cu violență. Imediat ce aud că al lor copil s-a bătut cu cineva, încep să strige la ei un „nu așa te-am învățat” însoțit de câte o scatoalcă serioasă. Un soi de „tu, dacă te enervezi, nu ai voie să te bați. Dar dacă te bați, eu mă enervez și te bat, drept pedeapsă”. Încă mai caut sensul acestei atitudini…

Am încercat să înțeleg sistemul. E complex; e greoi și prea mare pentru o schimbare, mai ales când s-au împământenit niște obiceiuri găunoase. Iar dacă vreun outsider vine să chestioneze status-quo-ul, este atras pe loc în sistem sau eliminat pentru totdeauna (eu sunt norocoasă, am o cancelarie ok și profesori deschiși la nou; în schimb am povești de la alți colegi care mă întristează de-a dreptul).

Am muncit de am uitat de mine de-a dreptul (de multe ori mă apucă râsul când îmi observ unghiile neîngrijite, fiindcă niciodată nu-mi fac timp de ele). Am creat sisteme complexe de monitorizare a copiilor, de recompensă și răsplată pentru efort, un culture of achievement care-i abstract și greu de urmărit, dar la care vreau s-ajung cu orice preț. Am dezbătut serios metoda de a recompensa copiii drept a fi sau a nu fi educație corectă (căci ar fi motivație extrinsecă). Am construit, dărâmat și reconstruit multe palate de idei pentru copii.

Și abia am terminat Runda 0. Am ieșit din cel mai provocator labirint al carierei de profesor, mi-am dat voie să greșesc și am răzbit. Mai mult, am niște planuri mari pentru clasă, școală și comunitate pentru următorii doi ani; ba chiar îndrăznesc să visez și la mai mult.

Și nu aș fi ajuns să mai povestesc toate astea dacă un simplu mesaj colorat și lipit pe perete nu ar fi existat și care, cu o bătaie de aripi de fluture a declanșat tornada acceptării greșelii ca pe un proces de învățare.

Căci despre învățare vorbesc mereu. Și absolut niciodată doar despre a copiilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s