Suntem 42 și pregătiți de un altfel de septembrie. Despre săptămâna a 6-a

Se înnoptase. Cerul clar, plin de stele, te îndemna curajos la visare. Nici nu ai fi avut ce să faci altceva dacă ai fi stat întins pe asfaltul călduț și ai fi auzit acele sunete care se ambiționau puternic să te scoată din lumea ta și să te ducă pe undeva, pe la ocean. Sau prin inima vreunui trib african.

Stăteam, deci, întinsă pe jos, în mijlocul terenului de sport al complexului liceului Iancu C. Vissarion din Titu. Mă uitam chiorâș la stele fiindcă eram orbită parțial de nocturne și doar câteva dintre ele răzbeau cu lumina lor până la mine. A, da, și mai erau și lacrimile care nu se lăsau ținute în frâu cu niciun preț, fiindcă plecarea Mirelei și a Laurei (două dintre „vinovatele” poveștii de 6 săptămâni, din departamentul de Training & Support) m-a făcut să realizez că e gata, capitolul LSA s-a încheiat.

Toată starea din ultima seară a fost alimentată de Jean-Baptiste Manitou și magia pe care o aduce cu prezența lui și cu suita caracteristică de gembe, maracas, tamburine și tobe oceanice. Când îmi amintesc de Jean-Baptiste, îmi amintesc chiar de acel moment în care eram pierdută cu privirea în stele, pe când cineva cânta la fluier și restul colegilor mei băteau în gembe sau mișcau maracas-urile și tamburinele. Era o armonie pe care cuvintele nu o pot cuprinde; nici măcar un video n-o poate face. Era atmosfera finalului unui lung periplu în noutate, a unei reușite majore de care eram toți mândri și era bătaia ultimului ceas de final. Era așa, o comuniune care stătea în aer deasupra noastră de ceva timp, dar care s-a arătat în acea seară prin sunetul unitar și armonios pe care-l scoteau 50 de mâini.

DSCN9860
Închiderea LSA-ului cu instrumentele lui Jean-Baptiste

Era exprimarea prin muzică a tuturor greutăților care ne-au legat 6 săptămâni dar pe care, poate, nu am știut să le exprimăm suficient de explicit… așa, de la suflet la suflet. Era despre cât de mișto suntem noi ca grup, care am trecut peste 40 de zile de training intens și care am reușit să depășim cea mai grea dintre greutăți: sinele.

 

În două săptămâni m-am simțit mai Phoenix decât oricând

Cele două săptămâni în care am fost învățătoare pentru o clasă de 16 copii, o parte de clasă pregătitoare și o parte de clasa 1 (combinație care a făcut cu atât mai greu procesul) mi-au amintit ce îmi plăcea mie cel mai mult la mine: faptul că, indiferent ce ar fi, mă descurc eu.

Povesteam în articolul anterior cât de greu îmi era să mă adaptez la atenția limitată a copiilor și cât de mult mă învinovățeam că nu reușesc să construiesc ceva suficient de interesant încât să fie captivați pentru 45 de minute. M-a afectat într-atât încât începusem să cred că, poate, nu e pentru mine meseria de profesor și că ar trebui să mă gândesc mai serios la asta. Îmi spuneam dimineața, în gând: „Mina, amintește-ți că ești fericită. Câteva zile de tristețe nu înseamnă că fericirea ți se evaporă” dar nu eram nicicum convingătoare.

Iulia, învățător al generației 2 Teach for Romania, m-a observat zilnic și, la finalul fiecărei zile, îmi povestea ce a observat bun și ce ar merita revizuit în atitudine, metodă și managementul clasei. Feedback-ul, bucățică cu bucățică, m-a ajutat să îmi adun cenușa și să învii ceva mai puternică. M-a pus pe gânduri foarte serios; cum aș mai fi reușit să mă ridic din praf dacă eu, profesor debutant, nu aș fi avut pe cineva alături care să îmi spună ce-mi iese și ce merită schimbat? 🙂

 

Povești cu copii

Atunci când m-am absolvit pe mine însămi de vina de a nu le reține copiilor atenția, am reușit să construiesc cu ei și, mai ales, să le acord întreaga mea atenție și deschidere. Abia atunci am simțit cum începe să se nască o relație cu ei. Și abia atunci am început să înțeleg că toate lucrurile care, poate, dacă nu aș fi fost deschisă, m-ar fi enervat pentru că mi-ar fi întrerupt cursul logic al lecției așa cum l-am gândit, atunci am început să le iau ca pe niște povești care merită spuse.

Luni, 8 august. Pe când încercam să le explic regulamentul pentru jocul din ziua respectivă, un grup de fete se strânseseră la ușă. După pozițiile corpurilor, mi-am dat seama că aveau ceva de ascuns de mine și, curioasă, m-am dus la ele. Când le-am strigat un „Bună, ce faceți?”,  s-au întors spre mine și aproape pufnisem în râs când le-am văzut pe toate cu buzele înroșite. Le-am trimis înapoi la locuri pentru a asculta regulile, dar nu a durat; era mult mai atractiv rujul. Am convenit că va rămâne la mine în oră și la ele în pauză, iar cu posesoarea am convenit că nu îl va mai aduce. Ea, bineînțeles, nu l-a mai adus. Dar am avut buze înroșite în clasă încă trei zile, fiindcă am omis faptul că toate au câte un ruj pe acasă.

DSCN9822
Una dintre domnișoare

Miercuri, 10 august. Ziua cu o denumire subliminală de „Recapitulare”, termen de care i-am apărat pe micuți. Pentru ei a fost ziua în care au intrat în „Tărâmul Liniștii de Cinema” și au privit secvențe de desene animate în care trebuia să descopere emoțiile. Pentru mine a fost ziua în care aproape că-mi venea să țopăi de fericire când, atunci când au intrat în clasă, au fost liniștiți și acceptaseră ideea de tărâm liniștit, iar atunci când am dat „Play” filmulețelor, au făcut o liniște precum ar fi într-o clasă goală. Era, pur și simplu, ziua în care am priceput cum stă treaba cu gestiunea unei clase de copii de 5-7 ani, which is huge. A urmat, bineînțeles, o zi de „Evaluare”, termen de care, din nou, i-am apărat; au intrat în palatul unui rege care a dat fiecăruia câte o misiune.

14060009_671855862963595_1194187083_o
Câteva misiuni de la rege (fișe de evaluare)

Vineri, 12 august. A fost ziua de final al relației cu copiii, în care una dintre fetițe a început să plângă pentru că nu o să ne mai întâlnim, în care am auzit multe „o să-mi fie dor de tine” și în care un băiețel a arătat cartonașul de emoții ce reprezenta tristețea, spunând că se simte așa fiindcă e ultima zi a școlii de vară. Cu o zi înainte nu i-am mințit când le spuneam că intră într-un palat, fiindcă i-am dus într-adevăr în Palatul Brâncovenesc pentru închiderea oficială a școlii de vară. Iar noi arătam cam așa:

14053934_1287424194601200_6693398813776389503_o
Pe drum spre adevăratul palat… cel Brâncovenesc

 

40 de zile și rămânem cu un „împreună” adevărat

De la o Mirela care striga în mijlocul sălii „Aveți orez cu lapte!” pe când toți lucram la planurile de lecție, la o Mariana care mi-a zis: „Dacă e vreun loc în care să poți merge în pijamale în plen, atunci ăla e Teach”, pur și simplu a început să se simtă acel cadru safe spre care staff-ul voia să ne îndrepte de la începuturi. Nu a mai fost o formalitate în care întrebările de tipul „Care vă sunt fricile?” puse în plen au mai fost alăturate de „Aici e un cadru safe în care ni le putem spune”, fiindcă a trecut într-un nou nivel.. de feeling.

S-a simțit și în îmbrățișările sincere oferite înainte de plecare, cu „ai grijă de tine” foarte sincer și îngrijorat, în multe lacrimi care s-au pornit din îmbrățișări, dar care nu mai aveau nevoie să fie șterse imediat ce apăreau și în micile cadouri pictate. V-am mai zis, de vină e acel „împreună” adevărat.

14037394_1375871795759554_2026536733_o

E gata. Eu, una, mă simt pregătită pentru septembrie, pentru un nou început și pentru provocări. O să-mi lipsească conversațiile regulate cu tutorii noștri, mentorii sau încurajările Mirelei spuse în plen, cum că „totul e ok și toate au o rezolvare”, care parcă lua asupra-i toate greutățile celor peste 50 de oameni care îi erau împrejur și parcă le rezolva la o bătaie din palme.

Până una, alta, mai e mai puțin de o lună până la adevărata prima zi de școală, deci mai am timp să caut rețeta clonări pentru că sigur o să avem nevoie toți de câte o Mirela Ștețco, o Nicoleta Topoleanu, o Laura Agapin… și, probabil, nevoie de întregul grup replicat.

Anunțuri

2 gânduri despre “Suntem 42 și pregătiți de un altfel de septembrie. Despre săptămâna a 6-a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s