„Ai spart oalele și-ai mâncat sarmalele” – săptămâna a 5-a

 

 

Aseară, pe când încercam să răsfoiesc împrejurimile după vreo introducere în articolul despre săptămâna 5, am auzit un puști care striga cu toată puterea „Ai spart oalele și-ai mâncat sarmalele”. Am pufnit în sinea mea la gândul că nu a trecut prea mult timp de când îmi întindeam corzile vocale pe strada copilăriei mele strigând același lucru. Și nu a durat decât câteva secunde până să-mi dau seama că nu mai știam care îi era semnificația.

Deodată, m-am trezit. Mi-am dat seama câte mai am să reînvăț. M-am întors în camera mea și, după ce am aflat că se folosește la Pititea când cel care „numără” greșește numele celui pe care l-a văzut, am încercat să încep articolul. Am reușit, dar nu părea să transmită ce voiam eu, așa că am abandonat numaidecât. Chiar acum, pe când m-am reapucat de o introducere mai veselă, mi-am dat seama cât de tristă era anterioara și ce sentiment de regret emana. Totul pentru că avusesem aroganța să cred că știu multe despre copii și jocurile lor.

w (25)

Photo credits: Felicia Simion

 

Dar azi chiar sunt mai veselă. A fost prima zi a celei de-a doua săptămâni în care suntem alături de copii în școala de vară și simt cum începem să ne înțelegem mai bine. Încep să văd luminița de la capătul tunelului și să înțeleg că pot, că nu e atât de greu pe cât mi s-a părut și că nu sunt eu cel mai prost profesor, ci că doar am subestimat puterea timpului.

S-o luăm pe rând…

 

Provocări de anvergură

De la mici probleme de sănătate care s-au ambiționat să mă dovedească și care au reușit în ziua de miercuri (când am purtat guler cervical și m-am plimbat cu ambulanța pentru prima dată în viața mea, din Titu până în Târgoviște, iar după câteva injecții în mușchi și intravenoase, o radiografie și ceva experiențe interesante în sala de așteptare, am fost ca nouță) până la multe autoblamări pentru atmosfera din sala de clasă, nu am fost în cea mai confortabilă și bună formă în care puteam fi, în condițiile în care visam demult la zilele cu copiii din Leadership Summer Academy.

Astăzi, pe când mi-am recăpătat încrederea în mine și în dorința mea de a fi învățătoare, pot să privesc cu înțelepciune la săptămâna care a trecut și să pun degetul exact pe fiecare greșeală pe care am făcut-o. De exemplu, la finalul celei de-a doua zile de predare eram supărată că nu am reușit să gestionez atmosfera din clasă și pentru că elevii s-au plictisit și au început să se joace. Sau pentru că am avut impresia că evaluarea inițială pe care le-am făcut-o nu a fost suficient de concludentă (fiindcă a face o evaluare inițială sub formă de joc și fără să fie prea evidentă la copii de pregătitoare este într-adevăr o provocare… pe care, poate, n-am trecut-o).

Am mai fost supărată că aveam impresia că nu mă ascultă când vorbesc, că se plictisesc prea repede și că orice activitate le-aș propune nu le place…

Era joi seara când, după ziua care urma același tipar ca toate celelalte din această săptămână (predare de la 9 până la 12:30, debriefing cu mentorul-profesor al unei generații anterioare 14-15, plan de lecție 15-19, cancelaria Teach 20-21 și construire materiale 21-X) eram cu toții pe terenul de lângă căminul liceului Iancu C. Vissarion, unde ne-am strâns pentru ceea ce numim Cancelaria Teach / Community Circle. Era târziu, aproape ora 21, iar eu nu reușisem să am nicio idee de plan pentru următoarea zi. Mă simțeam pierdută printre toate informațiile pe care le aveam, printre metode și idei. Mă ustura gâtul de la nodul care se chinuia să-mi țină lacrimile-n frâu. Mirela Ștețco, directorul de Training & Support, întreabă: „Cine simte că e cu energia jos de tot și că nu mai poate?” Mai mult instinctiv, am ridicat mâna. Eram prima care a răspuns și imediat mi-au scăpat câteva lacrimi silențioase dar dureroase, fiindcă trecusem de la un om entuziast la unul care se pierduse pe sine în numai 3-4 zile de predare.

IMG_2345 copy copy
Photo credits: Felicia Simion

 

După Community Circle m-am întors la planul de lecție. Intrasem în nivelul 2 de stres la gândul că nu am nimic pregătit pentru următoarea zi. Mirela a venit, mi-a pus mâna pe umăr și m-a întrebat ce e cu mine. După ce mi-am lăsat emoțiile să își facă de cap și să mă lase să revin la un echilibru, Mirela mi-a spus: „Nu ne pierdem în metode. Noi suntem aici pentru a încerca marea educației cu degetele și pentru a merge mai departe, mai sus”.

Cumva, de când am intrat în Teach for Romania, am auzit de nenumărate ori cvasipropoziția asta: „Experiență la nivelul ierbii pentru a crea lideri în educație” și am crezut că am înțeles-o, dar se pare că am înțeles-o abia când mi-a fost explicată printr-o criză.

M-am calmat, mi-am amintit pentru ce sunt eu aici și m-am apucat de treabă. Totul a curs normal și fără întârzieri. La ora 1 eram cu toate pregătite pentru o nouă zi.

 

Povestea abia acum începe…

… odată cu conștientizarea că o relație cu o mână de copii nu o poți construi în 3 zile. Nici măcar în două săptămâni, însă așteptările nerealiste pe care mi le-am setat de la mine însămi au însemnat îmbolnăvirea mea. Știu, e la mintea cocoșului, însă sabotorul perfecționist din mine mă încearcă în fiecare zi.

Dar azi s-a întâmplat ceva magic. Am simțit cum, deodată, copiii au devenit mai receptivi la ceea ce le propun. Am simțit cum încep să coopereze și să fie curioși. Mi-am început dimineața cu mari emoții la gândul că voi fi singură cu ei pentru două ore, că activitățile mele trebuie să fie scurte pentru a le reține atenția, dar suficient de consistente pentru a-i învăța ceva, că orice activitate trebuie să includă mișcare pentru că sunt destul de kinestezici…

Astăzi au colaborat, au contribuit la toate activitățile și, mai mult decât orice, am avut și mici surprize: doi dintre copiii care mereu se joacă și se luptă în clasă fiindcă nu sunt interesați de activitățile propuse, fiind pedepsiți să rămână înăuntru pentru că nu au lucrat cu ceilalți, au reușit să iasă. Dar au ieșit numai pentru a se spăla pe mâini și nu pentru a se juca fotbal, cum ar face în orice pauză normală. Sau când, după cele 10 minute de atenție pe care le-am primit de la ei, au început să fredoneze un cântecel pe care-l știau dintr-un energizer, iar eu am reacționat cât se poate de corect când am intrat în jocul lor și i-am dat curs:

IMG_3374 copy copy
Photo credits: Felicia Simion

O altă fetiță care de obicei nu se alătură niciunui joc pentru că i se pare plictisitor, a fost atât de prinsă de ideea de a asambla cuvintele în propoziții și a le copia apoi pe caiet (majuscule de tipar), încât mi-a mai cerut două seturi de propoziții pentru acasă, ca temă.

O altă fetiță, pe când mi-a cerut să o învăț cum se scrie numele ei cu litere de mână, mi-a zis cu mare patos: „Doamnaaaaa, aș sta cu tine toaaaaată ziua!” Toate astea, bineînțeles, alături de zilnicele bucățele de hârtie pe care scrie „Doamna, te iubesc” sau „Love” sau chipul meu într-o inimioară and so on…

 

Fabrica de planuri de lecție

Așa-mi place mie să numesc sala cea mare a căminului în care noi lucrăm până noaptea târziu la planurile pentru următoarea zi. Este minunat să observi cum fiecare stă cu laptopul în brațe, dar poveștile de după orele din următoarea zi referitor la metodele pe care le-au folosit pentru a transmite conținut… sunt WOW! (despre asta mi-am propus să scriu un alt articol, după ce reușesc să culeg cât mai multe astfel de povești).

13918673_10208431275674199_151688217_o

Mai am doar 3 zile în care mai am de făcut planuri de lecție și doar vreo 6 zile din experiența asta awesome de 6 săptămâni. Iar astea 3 zile… sunt suficiente să îmi amintesc cât de privilegiată sunt că am parte de suportul pe care-l am din partea echipei Teach, fiindcă dacă aș fi fost singură, pierdută printre planuri, metode și managementul clasei, probabil că aș fi renunțat deja.

 

Articolul de față este, poate, cel mai prost pe care l-am scris. A fost o rostogolire de emoții și de experiențe care m-au ajutat pe mine să conștientizez ce-mi sunt eu zilele astea pe aici și să nu îmi pierd focusul. Toate mi-s bune, dar energia mi-e cerută în clasă zilele astea așa că îmi promit mie însămi că următorul va fi mai bun, mai explicit pe proces :).

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s