Comunitate? Da. În multe feluri – săptămâna 4

Săptămâna 4 a fost atipică… în multe feluri. Mi-e al naibii de greu să scriu toate prin câte am trecut săptămâna asta din două motive: câțiva dintre profi joacă fotbal pe terenul spre care dă geamul meu și le aud glumele, aplauzele și țipetele (chiar acum, în timp ce scriu, și-au făcut un strigăt de echipă), iar al doilea motiv este că ziua de azi a întrecut orice altă zi din ultimele 4 săptămâni. Dar mă străduiesc să-l termin înainte de a mai apărea zile care să-mi umbrească tot ce am adunat până acum, fiindcă se arată multe la orizont.

Comunitate

Este unul dintre cuvintele cu un sens foarte blurry; îi vezi forma, ai idee ce înseamnă, dar niciodată nu poți să pui propriu-zis degetul pe el. Teach for Romania în sine se vrea a fi o comunitate de profesori care-și pun resursele și ideile în comun, care se unesc pentru un bine mai mare decât ei, iar principiul ăsta trebuie bine-bine resimțit de fiecare dintre ei pentru a forma, la rându-le, o comunitate sănătoasă în sala de clasă.

Am avut-o alături de noi pe Diana Ghindă. Ea e expert într-un soi de „Photoshop” mental prin care a reușit să șteargă efectul de blur de pe cuvântul ăsta și a decis să ne ajute și pe noi s-o facem. Așa că, într-o dimineață, mergând agale spre centrul în care ne desfășuraserăm toate training-urile ultimelor 4 săptămâni, am descoperit un spațiu… altfel. Mult mai prietenos, cu multe elemente noi și jucăușe. Ne adusese pernuțe pe care le așezase pe jos, ne-a invitat să ne simțim confortabil, să ne plimbăm prin spațiul creat de ea și să descoperim studiile, cărțile, materialele specific create pentru noi.

13872829_1272049429472010_4084909058479691296_n

Cu Diana ne-am aruncat fricile la gunoi. La propriu, fiindcă am scris pe post-it-uri toate fricile pe care le trăiam cu privire la noua experiență de predare care urma iar noi, așa de conectați unii cu alții cum ne simțim după 4 săptămâni de conviețuire, am scris foarte, foarte multe frici. Le-am pus pe toate pe tavă, le-am strigat în fața tuturor și le-am aruncat cu ușurare la gunoi.

13686657_1272049542805332_2360258759321446419_n

Diana ne-a oferit cadrul de respiro de care aveam nevoie înainte de ce știam că urma, adică…

 

Viziune, unit plan și lesson plan

Au fost două-trei zile pe care le-am petrecut propriu-zis pe construirea unei viziuni sănătoase pentru cele două săptămâni pe care le vom petrece în școlile din satele Potlogi și Românești, jud. Dâmbovița. Teach for Romania pune la loc de cinste ideea de „a avea viziune”, fiindcă este ancora noastră într-un bine mai mare la care sperăm și a nu ne pierde la firul ierbii, în metode și tehnici de predare. Așadar, înainte de a fi întâlnit orice copil, mie și co-teacher-ului meu ne-a ieșit următoarea viziune: „Atenți la emoții, avem echipă, suntem deschiși în orice clipă!” Bineînțeles, construcția va suferi mari modificări la contactul cu copiii de clasa 1, dar vom păstra esența.

Fiecare dintre noi a trecut printr-un demo al unei lecții dintre cele proiectate. Această etapă de proiectare pentru un produs finit, pentru prima dată în LSA, ne-a adus un nou val de responsabilitate; conștientizarea că suntem aici pentru copii și că mai e foarte puțin timp până când ajungem în fața lor. Așadar, unii dintre noi au petrecut ore în șir în timpul programului, uitând de pauze, de prăjituri sau prânz. Alții au rămas în centru până la ore târzii din noapte pentru a ajunge la un consens. Alții au lucrat în camerele de cămin, singuri sau în perechi.

 

Ultima noapte de București, întâia noapte de Titu

În acea ultimă noapte din București mă trezisem pe la 5 dimineața de căldură. Luând telefonul în brațe, am descoperit că unul dintre colegii mei decisese să se retragă din program. Era, poate, unul dintre oamenii de care m-aș fi îndoit cel mai puțin pentru a renunța și cu care identificasem multe puncte comune în materie de motivații ale apartenenței la program. Trecând peste șoc și peste încă două ore de somn, am aflat că decizia a fost categorică pe fondul unei erori de comunicare.

Din fericire pentru toți, staff-ul Teach for Romania a făcut tot posibilul să îl invite din nou în centru pentru o discuție. Despre scop, în principiu, și despre copiii care au nevoie de talentul acelui om.

Imediat înainte de masa de prânz am avut ultima întâlnire în plen, pentru a stabili ultimele detalii pentru plecarea din aceeași seară spre Titu. Colegul nostru a fost prezent. Mirela, directorul Training & Support, ne-a povestit întâmplarea și eroarea de comunicare, și-a asumat întreaga vină ca un om ce trăiește puternic în spiritul valorilor morale și ne-a spus… „Colegul vostru a decis… Va rămâne alături de noi”. A fost, poate, unul dintre cele mai intense momente din tot LSA-ul, când mulți dintre noi plângeam și aplaudam cu foarte, foarte multă energie și emoție decizia lui de a rămâne. Am simțit cum suntem întregi din nou.

Doar că de data asta… și mai întregi. A fost acea furtună care ne-a pus pe toți într-o singură barcă și ne-a strâns mai tare. Și ne-a mai consolidat un pic comunitatea despre care spuneam mai sus.

13873137_1273607779316175_8143640441562202640_n

Prima noapte în Titu a fost neașteptată. Căminul liceului Iancu C. Vissarion este nou, cu camere foarte mari și, mai ales, cu geamuri care se pot deschide larg! (în căminul Universității Româno-Americane ferestrele se puteau doar rabata). Mâncare excelentă, personalul cantinei foarte drăguț (oamenii ne-au zâmbit o jumătate de oră, cât a durat să ajungă 50 de oameni pe la bufet). Ne-au așteptat cu muzică, pahare pe fiecare masă… Iar eu am fost o mare bătaie de cap pentru comeseni pentru că am lăudat timp de 10 minute fiecare șervețel, pahar, om care zâmbea în spatele bufetului, mâncarea excelentă, mujdeiul foarte iute, muzica și, probabil, aș fi ajuns și la firmituri dacă nu ni s-ar fi cerut liniștea pentru un anunț.

Yolanda Crețescu ne-a învățat la un moment dat despre triunghiul Persecutor-Victimă-Salvator în care intrăm adesea sub diferite roluri. În această primă noapte în Titu, eu am fost o victimă persecutată de 3 molii care intraseră pe geamul de care m-am bucurat atât, iar la miezul nopții colega mea de cameră își asumase rolul de salvator. Scena era interesantă, Mariana se plimba cu bățul de la mop după molie, ea se ferea, iar eu țipam când zbura spre mine. Nu știu dacă Stephen Karpman a prevăzut rolurile astea și în necuvântătoare… Dacă nu, pot aduce eu îmbunătățiri modelului.

 

Românești, ce drag îmi ești!

Abia așteptam să ajung aici, la ziua de azi. Fugărită de molii înainte de somn și de muuulți țânțari în timpul, m-am trezit în ultimele minute și am alergat la autocar. Mă simțeam ca-n școală când plecam în excursii, deși de data asta mergeam doar vreo 15 km până în satul Românești. Au fost multe părți interesante; de exemplu, staff-ul ne-a dat la urcare în autocar o foiță cu întrebări de reflecție, de tipul: „cum te aștepți să fie oamenii din sat? cum crezi că arată școala? cum crezi că vei relaționa cu locuitorii satului?” Mă așteptam la un sat sărac, cu copii desculți și oameni cu haine jerpelite. Mă așteptam să fie violenți între ei sau răutăcioși, fiindcă așa știam povești dintr-un alt sat în care Teach for Romania a practicat anul trecut. Numai că… a ieșit cu totul din tiparele mele.

A doua parte interesantă a fost că am coborât în fața școlii din Românești. O parte dintre noi vor preda pentru aceste două săptămâni în acea școală. Ne-au întâmpinat 9 puști de clasa a 8-a. Ne-au fost prezentați drept voluntari și fiecare dintre ei a devenit ghid pentru o echipă de profesori.

Apoi, fiecare echipă de profesori (+staff) a primit o listă de task-uri de îndeplinit în două ore. De pildă, fiecare echipă trebuia să afle care e povestea balastierei din sat, povestea unui localnic, câteva cuvinte în romani, semnificația tradițiilor „Foculețul”, „Brazda de Paști” și „Vasilca”, care e cel mai vândut produs de la magazinul „La Florian”, fotografii cu localnicii, un ritm și o melodie, diferențele dintre ortodocși și penticostali, să adunăm câte un fruct din fiecare pom fructifer pe care-l găseam în sat, dansul pinguinului în centru, etc.

Atunci când localnicii au văzut o mare de oameni îmbrăcați cu tricouri bleumarin care se plimbau prin satul lor, au devenit curioși; ne-au întrebat dacă suntem dintr-o sectă. Le-am spus cu mândrie că suntem profesori și vom ține școala de vară la care și-au înscris copiii. Unii dintre ei nu și-i înscriseseră la timp, dar se arătau foarte dornici să îi trimită la noi.

Am dat peste doamna Niculina, 81 de ani. Spunea că are 9 copii pe care i-a făcut începând cu 18 ani și are 25 de nepoți. Se plângea că nimeni nu o mai vizitează, că niciun nepot nu își amintește de ea și începuse chiar să plângă. Revenind la triunghiul Victimă-Persecutor-Salvator, eu și echipa mea migraserăm spre rolul de salvatori încercând să aflăm ce am putea face pentru ea. Până când au apărut în fața porții doi băiețandri pe care i-am întrebat „Cine sunteți?”. Au răspuns: „Nepoții ei.” Concluzia e că unii oameni se simt foarte confortabil în rolul de victimă iar pentru ceilalți e mai sănătos să se abțină din a se transpune în rolul de salvator. E simplu.

Am mai dat peste o doamnă care avea doi saci de celofan cu perdele. Erau superb brodate și am aflat că dânsa le cosea. Am descoperit în această croitoreasă de aproximativ 45 de ani foarte multă înțelepciune atunci când ne-a povestit despre diferențele dintre penticostali și ortodocși. Ne spunea că fiica ei este acum penticostală și că ei sunt mult mai conservatori cu principiile religiei lor, pe când ortodocșii le încalcă. Înțelepciunea și autenticitatea care m-au uimit s-au ivit și în momentul în care s-a dat drept exemplu negativ: „Eu fumez, bârfesc… Nu mă cred credincioasă. Ei sunt oameni buni”.

În centrul satului, în fața pieței „La picior de Paris”, am întâlnit trei puști pe care i-am rugat să ne câte melodia lor preferată. Nu a trebuit să îi rugăm prea mult, fiindcă s-au strâns, și-au reglat ritmurile și ne-au făcut o demonstrație.

 

După ce s-au scurs cele două ore în care am reușit să învăț un puști pașii de bază de vals, am ajuns aproape de balastieră și am murit de cald, ne-am adunat în școala din celălalt sat, Potlogi. Aici ne-am adunat în plen și fiecare echipă și-a expus experiența din Românești, pe rând.

Unii dintre noi s-au plimbat cu căruța…

13667982_1114213015304520_7249023881893794094_o

Alții au găsit ferma de oi, unii dintre ei au găsit și ciobanul care le spunea că are 600 de oi și 50 de capre, iar competiția lui are abia 15 capre. Alții au ajuns la magazinul „La Florian”, iar acest Florian a cinstit vreo 2-3 echipe a câte 7-8 oameni cu suc sau apă, le-a povestit că cel mai vândut produs este apa plată (și nu alcoolul cum probabil toți ar crede), că a fost șofer de TIR pentru 30 de ani și acum e fericit cu ceea ce are. Alții au descoperit că de 7 ani de când niște oameni au decis să exploateze râul de balast, oamenii au rămas fără apă potabilă. O colegă spunea că a dansat cu o copilă care era fâstâcită, iar motivul… „credeam că îți este scârbă să mă atingi”. Altcineva a descoperit de la un copil că „Foculețul” nu e un joc, ci o tradiție de a pune foc la înmormântare. Alții au cerut o prună pentru colecție peste gardul unor oameni care i-a invitat în curte și le-a dat o sacoșă de prune și de toate fructele. Plus câte un pahar de țuică. Alții au dat peste oameni care s-au simțit jigniți când le-au fost cerute diferențele dintre ortodocși și penticostali, cu motivul cât se poate de moral: „nu există nicio diferență între noi. Suntem toți oameni și ne avem bine.”

Una dintre voluntarele de clasa a 8-a (care locuia în Potlogi, deci satul cu mai mulți români – pe când Românești este aproape în întregime de romi), fiind întrebată „Ce părere ai avut despre oamenii din Românești?” a răspuns „Mereu am crezut că oamenii de aici sunt răi. Nu știam că sunt atât de mulți oameni buni aici, aproape de mine.” Și a plâns. Iar aici… introduc termenul de comunitate pentru a treia oară.

Un aspect foarte interesant a fost acela că toată lista de task-uri și organizarea acestui „treasurehunt” a fost produsul celor 9 elevi de clasa a 8-a. Au avut în mâinile lor jocul pentru 50 de adulți (profesori + staff TfR, de toate vârstele). I-am încurajat cu toții să meargă înainte la liceu; Vali, băiatul care ne-a condus pe noi a fost acceptat la liceul din Titu (unde suntem noi acum cazați) și va studia înotul.

 

Palatul Brâncovenesc din Potlogi

13681799_1124622754250801_1159815273_o

Ca finalul să fie apoteotic, am făcut o vizită palatului din Potlogi, pe care Brâncoveanu în utiliza ca popas pentru drumurile sale la Târgoviște.

Unul dintre colegi a întrebat la finalul turului: „Brâncoveanu avea sclavi romi?”, iar ghidul a spus „Da. Iar când au fost eliberați s-au stabilit în Românești”. Cumva, mi-a crescut respectul pentru oamenii peste care am dat astăzi după ce am descoperit informația asta.

13839790_1124622624250814_898268606_o

 

Oamenii au un licăr de speranță, de bunătate și de bine în inimile lor, oricine sau oriunde ar fi ei. Doar dacă și tu aduci un licăr de bunătate, de toleranță și de speranță spre ei. Și pentru că ne-am învățat unii pe ceilalți cum stă treaba cu aceste licăre, mai las aici o dată cuvântul comunitate.

Pe colegi i-am auzit din cameră râzând întruna în ultimele patru ore de când am început să scriu. Am auzit apoi și bass-ul din sala de mese; au dansat. I-am ratat astă-seară, dar doar atât. Mi-e prea dragă această comunitate deja. Se strâng grupurile foarte ușor; îmi ziceau că unul dintre ei ieșise cu un scaun să fumeze și a mai venit unul, încă unul și… după regula șarpelui de pe Nokia 1310, a ieșit asta.

Povești mai urmează. Mai sunt doar două până terminăm Academia, dar fac pariu că vor fi și mai intense.

13621760_1124624594250617_1625249885_o

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s