Și profii știu să se joace. Săptămâna a 3-a

Era 4 iulie, ora 9:00. Ne întâlniserăm cu toții, tot staff-ul Teach for Romania și toți noii profesori cooptați în generația a treia. Vorbeam despre ce înseamnă provocarea asta, de a sta în training timp de 40 de zile, 9 ore pe zi. Deodată, 40 apărea ca o nouă cifră pentru mine; mă obișnuisem cu ideea de 6 săptămâni de training și le vizualizasem pe calendar, însă nu calculasem niciodată că, de fapt, sunt 40 de zile. Părea mai mult, mai greu și mai înfricoșător.

Totuși iată, povestesc la finalul celei de-a treia săptămâni încercând să explic relativitatea timpului din LSA (Leadership Summer Academy). Ziua aia de 4 iulie pare că a fost ieri și că 20 de zile au intrat într-un sac, ceva. Dar când îmi amintesc toți oamenii pe care i-am avut în fața mea în timpul ăsta, câte pagini am scris în caiet și câte informații noi am acceptat în mintea-mi, pare că a fost o „ieri” lungăăă. Și nu sunt singura; se pare că ciudățenia relativității e simțită de mulți dintre colegii mei.

 

Constatări

După mai multe discuții cu câțiva dintre colegii mei, am ajuns la concluzia că nu e imposibil și nici atât de obositor acest program de 40 de zile. Dar concluzia a venit la jumătatea programului și explicația pe care am găsit-o pentru apatia primei săptămâni a fost aceea că suntem sensibili la noutate; era context nou, spațiu nou, „locuință” nouă, oameni noi și multă informație nouă, toate deodată, iar toată procesarea noutății încasa multă energie atunci. Astăzi, pe când ne cunoaștem toți, climatul a devenit foarte familial și familiar.

 

Mai știi să fii copil, profesore?

Săptămâna a treia a fost despre a ne înțelege specificul alegerilor: învățătorii au lucrat trei zile pe programele și metodica ciclului primar, iar profesorii s-au împărțit pe specificul materiei pe care o vor preda: uman și real. Pentru noi, învățătorii, Claudia Ionescu a fost o adevărată mană cerească; nu a venit să ne pună programa pe masă, competențele de dezvoltat și modelul de subiect de titularizare, ci ne-a luat suav de mână, ne-a dus prin tunelul de care aveam teamă și ne-a arătat prin exemple practice (FOARTE practice) ce înseamnă meseria de învățător.

Mi-am dat seama cât de fraieră am fost și cât am subestimat munca unui învățător. Când am acceptat provocarea Teach for Romania îmi doream foarte tare să devin profesor de română pentru gimnaziu pentru că mă simțeam mai atrasă de ideea de a avea discuții mai mature despre valori, comportamente și direcții de viață cu copiii mai mari, pe când a fi învățător era spre finalul listei mele de priorități. Dar conjunctura a făcut ca eu, ca un necalificat ce sunt pentru oricare dintre opțiuni, să nu am un acces prea ușor în sistem pentru a deveni profesor de română, ci mai degrabă învățător. După multe auto-analize și vizită la Montessori, m-am convins tot mai tare că și a fi învățător poate fi amuzant și foarte interesant. Așa că balanța a început să se încline tot mai tare spre a deveni învățătoare.

Trei săptămâni au fost suficiente să mă conving că a preda claselor primare e pentru mine 100%. A sta cu aceiași copii înseamnă a-i cunoaște mai bine, a le cunoaște familiile și a pune cărămizi consistente la construcția personalității lor. Am învățat comportamentele dezirabile ale unui învățător la clasă pentru a-și dezvolta elevii, însă eu însămi (probabil și colegii mei) am uitat ce înseamnă să fii copil la școală, în ciclul primar.

13819599_1119932968053113_824407353_n
Munca mea în rol de preșcolar

La un moment dat, Claudia ne-a spus așa: „o să avem un joc de rol. Vă rog să vă purtați un pic ca și cum ați fi în clasa pregătitoare”. Noi, oameni de la 22 la 45 de ani, ne-am intrat în rol muuult mai bine decât m-aș fi așteptat vreodată. Claudia ne-a citit o poveste despre prietenie între animale. La fiecare pagină și imagine scoteam în cor sunete de uimire și puneam întrebări de tipul: „dar leul de ce nu vrea să fie prieten cu șoricelul?” (cred că i-am creat Claudiei mediul perfect cu care s-a obișnuit). Apoi ne-a pus să creăm un șoricel din hârtie, să-l colorăm și să cântăm „În pădurea cu alune”. (amuzant este că ne desfășurăm activitatea într-o clădire în care sunt și câteva birouri cu uși de sticlă și am surprins zâmbete pline de înțeles între angajați despre ceea ce făceam noi; dar nu-i nimic, așa se nasc învățătorii!)

13641106_1265998586743761_8924288297866840773_o
Alături de șoriceii de hârtie pe care i-am construit

La început m-am simțit awkward lăsând frâu liber copilăriei să-mi zboare. Era latentă, n-o mai lăsasem la aer demult. Dar exercițiul mi-a amintit de mine în clasa întâi, când o simplă atingere pe umăr a învățătoarei mele se simțea precum cea mai mare reușită, precum o apreciere reală a ei pentru ceea ce făceam și mă făcea să mă simt mândră că am făcut-o să se bucure că am învățat, că știu ceva de la ea. Mai voiam. Lecția asta este unul dintre cele mai valoroase asset-uri pe care mi le pun în bocceluța de învățător.

13781880_1266829359994017_8994681964114116887_n
Un mod interactiv de a face prezența

 

Titularizare – un monstruleț necesar

Aceia dintre colegii mei care sunt calificați și au studiile în concordanță cu noul parcurs de la catedră au avut pe data de 20 iulie examen de titularizare. S-au împrăștiat prin țară, prin județele limitrofe Ilfovului iar noi, ceilalți, am continuat învățarea cu sens aici, în București, în același setup.

Examenul ăsta este pentru a cerne profesorii în funcție de cunoștințele specifice materiei pe care o predau și pentru noțiuni de didactică. Bineînțeles că am descoperit hibe; de exemplu, colegii care au dat examen pentru arte plastice au avut un subiect în care a trebuit să redea din memorie niște trăsături ale lucrărilor lui Picasso. Un omagiu adus perpetuării bucherelii.

Capture
Mostră subiect examen titularizare

 

Weekend, aproape un soi de „month-end

Lăsând hibele pentru o altă poveste, zilele de 23-24 iulie sunt libere pentru noi. E momentul pentru a structura toată informația primită în 3 săptămâni și pentru a face loc alteia.

Vineri, 22 iulie, pe la ora 14:35 m-am așezat pe pajiștea din fața spațiului în care ne desfășurăm trainingul. Mai aveam 25 de minute până reluam sesiunea. Mi-am întins un izopren pe pajiștea din fața centrului în care ne desfășurăm activitatea și am început să – ce credeți? – scriu. Panorama pe care o aveam era următoarea:

13816775_1119919684721108_752404653_n

Eram la distanță de grup și am avut privilegiul de a-mi analiza colegii precum un outsider. E al naibii de interesant; auzeam câte o voce ale cărei cuvinte nu le receptam ca pe un mesaj fiindcă erau prea îndepărtate, vagi și, indescifrabile cel mai adesea. Dar auzeam tonul jucăuș al fiecărei voci și râsetele care se repetau la fiecare 10 secunde. Chiar dacă în vorbitor o recunoșteam pe Mirela sau pe oricare dintre colegii mei, știam că nu dura mai mult de 10 secunde până izbucnea un zumzet general. Mi-am dat seama ce frumos s-a închegat grupul. Mi-era drag de ei până la cer și înapoi căci știam că aici îmi este locul, printre ei, și că sunt printre cei mai norocoși și veseli oameni care există acum.

Despărțirea care s-a ivit pentru cele 2 zile de weekend a fost un fenomen interesant. Un fel de trailer pentru ce ne așteaptă la finalul întregului LSA: multe îmbrățișări, cuvinte foarte, foarte frumoase care se dau ca pase de la unul la altul, multe „ai grijă de tine”, „să-ți aduci zâmbetul și energia înapoi”, o stare de bine, dar multe emoții acolo, într-un spațiu gol dar care ne-a preluat din caracter și a primit un suflet de la noi în numai 3 săptămâni.

 

Mai e puțin. 3 săptămâni vor zbura rapid, însă deloc fără sens. Avem în față o săptămână de pregătire și încă două de practică în jud. Dâmbovița, într-o școală de vară. Eu, una, abia aștept să-i întâlnesc pe copiii ăștia din comuna Potlogi care s-au entuziasmat tare la ideea de a veni la școală vara, pe când copii de la școli cu mari așteptări de prin orașele mari nu s-ar înghesui într-un număr asemănător la activități ce țin de școală în… vacanță. Stay tuned, am de gând să povestesc tot!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s