Mamă, tată… v-am mințit. 

Cultură. Hm, e un termen abstract și al naibii de greu de definit. Este status-quo-ul unei civilizații, normalitatea ei. Adesea, ea e cea care strangulează vizibilitatea și viziunea membrilor ei prin faptul că e atât de puternică, încât îi obligă să se adapteze la ea sau să piară înecați de ea însăși. E precum un lanț care ne e pus la naștere pe corp pentru protecție, dar care ajunge să ne țină mititei în carapacea de fier, iar noi să n-o simțim fiindcă am asimilat-o în corp și în sistemul imunitar. Devenim așa, ca o țestoasă din cultura noastră însăși.

Nu poate fi înțeleasă ea, cultura, decât prin paralelism. Se ia un proton dintr-o cultură, unul din altă cultură, se pun într-un accelerator de particule și BUM! Revelația. Citeam zilele trecute despre tribul machiguenga din Peru și despre faptul că ei sunt ferm convinși că soarele de pe cer li se datorează lor și faptului că ei umblă, că sunt nomazi dintotdeauna. Iată, deci, un scop pentru existență. De asemenea, ei văd moartea ca pe o confluență de spirite care iau decizii, pedepsesc și păcălesc (haha, nici noi nu suntem prea departe de credințele astea).

Abia atunci mi-am dat seama că noi suntem urcați în tren de părinții noștri, pe la vârsta de 6-7 ani, iar destinația e cimitirul. E drept că fiecare vagon trece prin peisajele lui frumoase, emioțiile lui generale ș.a.m.d. Dar drumul e același. Ai intrat la școală și de acolo știi traseul. Dar la ce bun?

 

Ziceam… mamă, tată, v-am mințit. V-am mințit spunându-vă că mi-am petrecut revelionul cu colegii mei de muncă. Chiar în ziua de 31 decembrie refuzasem ultima ofertă care venise chiar de la o colegă de serviciu care auzise ce aveam de gând să fac și mi-a făcut oferta mai degrabă din compasiune. O dulceață de om.

Era joi seara, 31 decembrie, când mergeam în Carrefour să îmi cumpăr tot ce aș fi avut nevoie pentru un weekend de autosechestru, în care să îmi stabilesc o viziune pentru anul care curge. Vedeam grupuri mari cu coșuri pline, iar eu eram singură și rătăcită pe la cozile imense, cu un coșuleț de mână pe jumătate plin. Aveam emoții pentru mine… dacă o să mă simt singură și deprimată? Dacă o să fiu tristă și nu o să pot face nimic din ce mi-am propus? Dacă o să mă deprime zgomotele vecinilor de la petreceri?

Seara aia a fost cea în care am sărit din trenul în care m-ați urcat cu bunăvoință acum vreo 16 ani. M-am gândit la mine, atât. Am pus la îndoială status-quo-ul și am luat-o pe drumul meu. Ca să-l parafrazez pe Freud, am încercat să-mi urmăresc satisfacția.

Mi-am adunat toate jurnalele din 2013 până în prezent și m-am pus pe citit. Așa mi-am început eu noaptea de revelion; realizând cât am crescut eu în acești ultimi 3 ani. Parcă îmi venea să plâng, dar nu din motivele pentru care avusesem emoții mai devreme în seara aia, ci pentru că îmi plăcea evoluția mea.

Apoi m-am pus pe plănuit. Era momentul să iau cea mai importantă decizie din viața mea: Teach for Romania sau nu? Sar din tren sau nu? Am analizat problema pe toate părțile, cu pixul și foaia în mână. (cine mă cunoaște bine, știe că pixul și foaia” mi-e un soi de motto) În același mod am decis existența acestui blog.

Nu am scris pe blog din prima zi. Am scris, totuși, pe 7 ianuarie. Eram un fel de Tom care se lupta cu micii lui demoni: „nu, dacă scriu o să primesc multe critici”, „și ce? mai bine încerci”, „ba nu, o să mă supere foarte tare”.

Capture

Textul nu e cine știe ce, dar prima propoziție de acolo a fost gândită ca mutarea pe o tablă de șah: „Intuiția îmi spune că anul ăsta va fi măreț, cu atât mai mult cu cât planurile pentru el sunt extrem de bine stabilite.” Simțeam că în curând voi fi avut de făcut anunțul despre decizia mea de a-mi schimba cariera.

Am realizat zilele trecute că, iată, au trecut 6 luni de la auto-analiză. Mă simt datoare față de mine însămi să îmi evaluez performanțele periodic și (tot parafrazându-l pe Freud), e mai bine pentru mine s-o fac aici. Să-mi cinstesc vulnerabilitatea, deci.

 

Anul ăsta mi-e cel mai măreț dintotdeauna. Am acceptat maturitatea și acum o tratez ca pe un modelino: îi caut forma perfectă. Îi admir toate formele și încerc s-o fac să șadă confortabil în viața mea. Așa că această jumătate de an a fost despre #primadată, îndrăzneală și oportunități.

  1. Teach for Romania. E laitmotivul anului 2016 în vocabularul meu; pronunț cuvintele astea aproape la fel de des precum și”-ul. E un curcubeu de emoții în ele, sunt oameni și griji care apar pe zi ce trece și la care nu m-aș fi gândit acum 6 luni. Sunt despre „cum mă voi purta în prima zi de școală? Cum mă vor accepta părinții? Cum voi crea eu o relație cu acei copii?” și despre o mulțime de lucruri pe care trebuie să le deprind înainte să mă gândesc la emoții
    .
  2. Ziceam mai sus că ea, cultura, e cea care ne pune bețe în roate uneori. Mie mi-a pus multe odată cu oamenii care nu înțelegeau nevoia mea de solitudine și cu faptul că ar fi ceva în neregulă cu mine dacă ies singură. Pentru prima dată am învățat să sting vocile altora din capul meu și să o ascult pe a mea, atât. Așa că această jumătate de an a fost despre a mă învăța să petrec timp singură, pe gustul meu: la spectacole de operă, de teatru, de improvizație, la masă în timpul programului sau la cină, la mall… Și chiar acum scriu din Timișoara, din a 4-a zi de excursie all by myself. Povestesc curând experiența.
  3. Blog. Dumnezeule, a fost cea mai bună decizie să scriu aici. Am adunat feedback de la niște oameni neașteptați și foarte determinați să mă susțină. Am primit mesaje incredibile care mi-au confirmat că vocea drăcușorului de pe umăr e fără rost și că toate-s bune, să-i dau înainte. Am dat înainte și o să-i dau, mai ales în cele ce urmează. (peste 3 săptămâni începe Academia de Pedagogie deci… mult material despre educație)
  4. Accenture. Atunci când i-am comunicat managerului meu decizia de a părăsi compania în favoarea unei cariere de profesor am avut la fel de multe emoții ca atunci când mi-am sunat părinții. Acum 6 luni mă gândeam că risc mult să ies din sensul ăsta de mers și să mă opresc un pic. Acum îmi dau seama că pot oricând să reintru în joc, fiindcă am avut de aici oameni care mi-au injectat subtil credința că se poate și că e foarte bine să încerc și să învăț din experiențe inedite.
  5. Îndrăzneli. Da, am îndrăznit foaaaarte multe anul ăsta. De pildă, recent am postat pe Facebook un articol despre doamna Violeta Dascălu și spuneam că cu prima ocazie în care o voi întâlni îi voi spune ce model este pentru mine. Am întâlnit-o vineri, 3 iunie și am avut emoții teribile, dar am făcut-o; i-am zis! Sau, și mai îndrăzneț, l-am invitat pe tipul care-mi place în oraș, într-un acces de curaj și… a acceptat! Apoi am lucrat mult la a îndrăzni să fac complimente oamenilor atunci când doar le gândesc dar nu am curajul să le și verbalizez; am reușit, mai ales în ultima lună. Cros de 10 km la care doar visam anii trecuți, dar nu adunam și curajul.
  6. Oameni. Incredibili oameni. Am câțiva în jurul meu care mi-au dat câte un brânci ori de câte ori au simțit că mă ține ceva pe loc. O parte dintre îndrăzneli li se datorează lor în mare procent.

 

2016, te-am ghicit frumos de la început. Te vreau la fel și în continuare. Iar carapacea… lasă că mă ocup eu de ea. „Pas cu pas”, cum zic mai marii.

Ne citim în alte 6 luni :).

 

Anunțuri

4 gânduri despre “Mamă, tată… v-am mințit. 

  1. Ma bucur sa calatorim impreuna o bucata de timp, de drum, de viata. Ma regasesc cumva in povestea ta, cu deosebirea ca trenul meu devenea marfar si nu oprea nicaieri. In cazul meu, ciudat mi se pare ca , intr-un fel sau altul construiesc o alta cale ferata pentru o sageata albastra care merge spre o destinatie similara cu prima. O alta deosebire e ca n-am planificat ci doar m-am bucurat ca am gasit un tren care sa-mi placa si sa opreasca in statia mea. Cu cat suntem mai diferiti cu atat calatoria va fi mai placuta . Ne auzim si ne vedem curand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s