Un altfel de Ferentari

În urmă cu vreo trei săptămâni urmăream pe Youtube conferința de lansare a „Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei” și ceea ce spunea Valeriu Nicolae despre ghetoul din Ferentari, fără menajamente, m-a înfricoșat. Era o revoltă interioară și o teamă față de neputință, nici nu știu cum să descriu ce simțeam atunci când acest domn spunea că „vedeți oamenii ăștia? Acum sunt morți.”

Cert este faptul că m-a făcut curioasă, dar un soi de curiozitate pe care-o ții în frâu, pentru că nu știi exact la ce să te aștepți. Dar știți cum e… are grijă viața să te trimită atunci când trebuie, unde trebuie.

Așa am ajuns eu ieri, deci, în capătul Ferentariului, foarte aproape de ghetoul despre care vorbea Valeriu Nicolae.  Am și trecut pe lângă el, ca să îl văd cu ochii mei, dar nu despre asta voiam să povestesc, ci despre Școala nr. 134.

Teach for Romania m-a trimis într-o vizită de cunoaștere a altor profesori din program din generațiile anterioare. Eu am ajuns la Ada Barbu, unul dintre cei 14 curajoși din prima generație, care au intrat în program pe un teren minat, fiindcă nu știau încotro îi va duce experiența asta. Nici nu aveți idee ce admirație am pentru oamenii din ambele generații, dar pentru această primă generație… Chapeau!

Era 7 dimineața când am ajuns în stația de tramvai 11. Parcă, dintr-odată, Bucureștiul era mai suspect, mai ciudat. Simțeam puțină teamă că voi ajunge în acel cartier pe-a cărui reputație o știm cu toții. Cum spuneam și mai sus, nu știam la ce să mă aștept, dar cumva Valeriu Nicolae îmi pictase deja în minte situația din acea zonă: copii fără haine, adulți dependenți de droguri, etc. Vedeam tramvaiul cum se golește încet-încet, și credeam că vor urca oameni mai violenți odată ce mă apropiam de capătul de linie. Dar nu. Poate că era prea dimineață.

În sfârșit, drumul a durat mai mult decât mă așteptam. Tramvaiul nu s-a umplut de oamenii violenți din capul meu, ci erau oameni perfect normali, care probabil se îndreptau spre serviciu. Am ajuns, deci, la capătul de linie al tramvaiului 11, stația Zețari. Deși puțin cam murdare străzile, oamenii erau curați și civilizați. Mă îndrept spre școala 134. Am urmărit gardurile caselor pe lângă care treceam și erau îngrijite, deloc ceea ce credeam că voi găsi pe aici. Apoi am trecut pe lângă câteva blocuri și, în fine, școala. Și aici, din nou, am suferit o răsturnare de prejudecăți. Am intrat. Era deja 08:30, așa că am ales să mai zăbovesc pe holuri pentru a nu-i deranja pe copii în mijlocul orei. Începusem să mă gândesc cât de puțin timp a trecut de la mine-elev, care rătăceam prin Constanța în căutarea școlilor pentru concursuri de tot felul, și mine-profesor, care acum intru în școală pentru a sta eu însămi în fața altor oameni.

În pauză am intrat. Clasa I B. A fost o explozie de energie ceea ce am văzut acolo. Băncile puse în două părți, grupate a.î. copiii să stea față în față și să privească spre tablă într-o parte. Catedra nu stătea pe mijloc, ci era dată în stânga tablei. Avea un calculator pe ea și o mulțime de cutii colorate și pixuri, creioane, etc. Pe jos, copiii își întinseseră un covoraș destul de mare, se descălțaseră și se jucau acolo. Aveau chiar și un fotoliu pe care stăteau pe rând.

Am observat doi copii care aveau la gât câte un badge – Hârtii (care am înțeles că se ocupă cu strânsul hârtiilor) și Calculator (cel care se ocupă de calculator atunci când doamna învățătoare îi cere să caute ceva). Pe pereți erau o mulțime de lucrări ale copiilor, regulile, viziunea clasei.

După ce s-a auzit soneria, Ada a început să îi strângă. A ieșit pe hol și a strigat: „Gata, încep să număr! 10… 9…”. Atunci când a ajuns la 0 toți copiii erau în băncuțele lor. Eu am luat loc între doi băieței, amândoi pe nume Mario. Cu atâta energie după pauză nu se puteau liniști imediat, deci am asistat la o Ada care își folosește toată trusa de instrumente pentru a-i calma. ”Mâinile sus! Suntem căsuțe liniștite! Nu trebuie să se audă nici lătratul unui câine în satul nostru de căsuțe liniștite!”. Și așa s-a făcut liniște.

A început, deci, ora de limba română, în care mulți copii se ofereau să citească și, chiar dacă o făceau mai greu, copiii aveau răbdare să termine, iar el, cel care mai avea de lucru la a-și îmbunătăți cititul, avea încredere în el să își expună vulnerabilitatea asta, iar colegii nu râdeau de el. Azi era vorba de recapitularea literelor D și B și am discutat despre Delta Dunării, despre amenda pe care o poți primi dacă iei un nufăr de acolo și despre legenda Bucureștiului. Multidisciplinaritate la nivel mic, un model de voință al Adei și nu o-ntreagă metodologie impusă de Minister. Se poate, deci.

În următoarele două ore am făcut salată. Unii dintre copii s-au aliat: unul avea legume, celălalt fructe, așa că ar fi urmat să împartă ambele salate. A fost momentul în care eu am apucat să vorbesc cu mai mulți dintre ei. Am reținut câteva nume și am prins drag de ei instantaneu. Mi-am făcut și câțiva prieteni: Denis, Răzvan și Andreea, ei erau cei care veneau să mă îmbrățișeze și să mă pupe din moment în moment. Dar mult mai mulți dintre ei darnici, veneau să îmi ofere și ei din salatele pe care le-au făcut. Și nu, nu numai mie sau Adei, ci își ofereau toți unul altuia din salate și împărțeau tuturor din ceea ce aveau ei. Atâta bunătate în copii… Uitați o mostră din ce s-a întâmplat (scuzați calitatea pozelor):

DSC_0578.JPG

O altă fetiță, Dana, a aranjat masa pentru a o invita pe Ada să mănânce alături de ea. Fiți atenți aici, cum a pus ea șervet pe masă, șervețele în stânga și dreapta farfuriei albastre și castronul de salată deasupra. O dulceață…

DSC_0577

După ce am strâns cu toții, Ada le-a propus să danseze puțin. Așa că a pornit un video de pe Youtube și i-a invitat la dans. Să vedeți…

DSC_0580.JPG

După dans, au început să sosească părinții. Mulți au găsit-o pe Ada dansând cu vreun copil sau de una singură, dar nu au făcut decât să zâmbească și să se bucure, pentru că știu că n-ar avea nici măcar un cuvânt de reproș pentru toată activitatea didactică pe care o are. Denis, unul dintre noii mei prieteni de la clasa 1 B de care vă spuneam mai sus, m-a invitat la un tango. Cred că mi-ar putea da cu ușurință lecții :).

Ada mai stă, de obicei, câte două ore cu copiii pentru a-i ajuta. I-a împărțit în 3 grupe ceva mai omogene și îi ajută la engleză (ei, în mod normal, având o profesoară care nu ajunge la nivelul dezirabil în activitatea ei didactică), stă de vorbă cu ei, râd împreună. Ba chiar am asistat la o discuție despre iubirile secrete ale copiilor. :)) Întâlnirile astea de după ore se fac mai non-formal; își întind covorașul, se descalță, și se întind pe jos. Ada folosește o tăbliță de jucărie pentru a sta acolo, aproape de ei.

După ce au plecat și ultimii copii, Ada mi-a povestit că nu este totul așa de roz cum am perceput eu. Ea este în cel de-al doilea an cu această clasă și, deci, a avut timp să adune materialele, cărțile, să facă regulile și să îi cunoască pe copii. Relația cu alți învățători este ok, întrucât împreună cu alte 4 profesoare va organiza Şcoala Altfel, iar directorul nu este unul care să pună presiune pe personalul şcolii. Situația din familiile copiilor nu este cu mult depărtată de ceea ce crezusem eu inițial, unii dintre părinți fiind în situaţii sociale precare, însă atunci când sunt în clasă nu vezi decât strălucirea lor.

Pentru trei ore am uitat că sunt în Ferentari, cartierul care-mi făcea pupilele să se dilate imediat ce îi auzeam numele. Am văzut o altă față a educației, și anume că este despre cum valorile unui copil pot fi influențate puternic în școală atunci când cele primite de acasă nu sunt cele mai sănătoase. Iar Ada… nu știu dacă o s-ajung vreodată ca ea, să vorbesc cu copiii cu atâta dezinvoltură și să fiu atât de creativă așa cum a fost ea în activitățile pe care le-a adus. E de urmărit fata asta, sunt curioasă pe unde-o va purta viața mai departe.

Nu știu unde voi ateriza și eu peste vreo șase luni. Sunt curioasă unde mi-o fi catedra la ora asta și ce fac copiii care-mi sunt destinați. Acum mă opresc din a mă mai gândi astfel și îmi bag nasul prin cărți, căci mai am multe de învățat până atunci.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s