Învățarea timpurie

Era exact noaptea dintre ani atunci când mi-am pus gândurile pe hârtie, când mi-am făcut un plan pentru 2016 și când am adunat tot curajul pe care l-am găsit prin colțurile minții mele să-mi suflec mânecile și să trec la treabă.

Ceea ce constituie una dintre liniile din planul meu este a citi cel puțin două cărți pe lună. Iată, așadar, cum se-ncheie prima lună și eu sunt cu colțurile gurii până la urechi fiindcă tocmai am reușit să respect planul întocmai până acum.

Cea din urmă carte pe care tocmai am închis-o este despre Cum învață copiii (John Holt) și am fost plăcut surprinsă de exemplele de educație timpurie pe care le aduce. În continuare o să notez câteva pasaje care mi s-au părut revelatoare despre procesul de învățare al copiilor, proces față de care noi, cei care putem să scriem, să discutăm și să decidem cum ar arăta învățarea eficientă într-o școală, suntem prea îndepărtați acum.

O să încep cu cititul. Holt era foarte șmecher atunci când voia să îi învețe pe copii să citească și era atent, în special, să nu devină foarte didactic, fiindcă el a observat că copiii deveneau reticenți la învățare atunci când adulții își puneau mantia de atoateștiutori. Așa că, pentru a-i face interesați de litere, le aducea o mașină de scris și îi lăsa pe ei să descopere ce face. Altă dată le scria o scrisoare copiilor iar copiii răspundeau prin scrisul lor, așa cum au văzut la adulți; o linie frântă. Însă mesajul copilului, evident, nu ajungea nicicum la altcineva. Atunci Holt îi arăta copilului faptul că noi, pe lumea asta, avem un cod general acceptat, prin care ne putem înțelege între noi în scris. Așa devenea copilul curios, vrând să descifreze și el mesajele pe care și le transmiteau adulții pe hârtie și să imite.

Apoi despre artă, matematică și alte materii. Ceea ce mi-a rămas în minte este ceea ce a descris David Hawkins drept învățarea după bunul-plac, anume faptul că o școală eficientă pentru copii ar fi una în care ar putea să învețe ce îi interesează. Evident, noi suntem prea îndoctrinați de structuri și evaluări, că nu am putea să măsurăm eficiența unei astfel de școli. Și Holt a dat un exemplu:

„O întrebare a apărut într-o dimineață, când copiii se pregăteau să își pună deoparte hainele de iarnă, care întâi trebuiau să fie curățate. Cineva a întrebat de ce nu puteau fi spălate. Mulți știau că lâna s-ar strânge prin spălare. Dar ce se întâmpla cu lâna de se strângea? Asta nu știa nimeni. Poate aflau observând lâna la microscop. Din păcate, nu aveau un microscop și nu-și permiteau să cumpere unul. Au trimis o scrisoare universității statale pentru a împrumuta unul. […] Acum erau pregătiți să analizeze niște fibre de lână înainte și după spălat. Au descoperit că fibrele au noduri și că, dintr-un oarecare motiv, acestea se unesc atunci când lâna este spălată. După ce au examinat lâna, au hotărât să observe și alte materiale: pânză, bumbac, mătase artificială. Au observat că aspectul materialului depindea de modul în care era țesut. Acest lucru le-a trezit interesul pentru țesut și, după câteva discuții, au hotărât că vor să țeasă. Au împrumutat unelte pentru a toarce și țese lâna. Apoi cineva din clasă a spus că ar fi interesant să vadă de câtă muncă ar fi nevoie să facă stofa. Astfel au descoperit ideea de oră-om ca unitate de lucru.

Din una în alta, s-au gândit cât timp le-ar lua să țeasă un costum întreg. A urmat destul de multă aritmetică și și-au pus problema de a calcula aria unui obiect cu formă ciudată. Când au aflat cât ar dura să facă un costum, au început să se gândească la coloniștii de pe vremuri și cum reușeau aceștia să-și facă timp pentru a-și lucra propriile haine.”

Experimentul continuă; i-a dus pe copii în mai multe direcții, de la a învăța cum se vopsește lâna la a cunoaște mai multe tipuri de lână, a vizita o fabrică și a vedea cum se organizează toate procesele acolo. Am încercat să extrag un citat cât mai mic dar, sincer, nu am putut!

Despre fantezie. Îmi amintesc cu drag cum mă jucam cu copiii de vârsta mea de-a familia, de-a școala, de-a cofetăria. Jocurile astea nu erau altceva decât încercarea noastră de a ne adapta la lumea reală, imitând ceea ce văzusem că adulții (niște zei pentru noi) făceau. Astăzi, această fantezie este din ce în ce mai prelucrată de media; copiii se joacă de-a Batman, Superman și alți eroi care transformă fantezia în ceva plastic, ireal. Adesea, fanteziile prefabricate, atât cele de la TV, cât și cele create în contextul unor serbări așa cum le știm, nu fac altceva decât să le înnăbușe idealurile (poate copiilor le-ar plăcea să fie un șofer de camion și nu un fulg de nea, la serbare) și să le diminueze potențialul creativ.

 

Am cam uitat ce-nseamnă să fii copil. Am uitat cât de greu este să nu știi nimic, dar să îți dorești să știi și să poți discuta și tu cu ceilalți într-un mod competent. Holt a făcut un mic exercițiu de care ar trebui să ne amintim și noi câteodată: a participat la o discuție într-un grup de norvegieni, el neștiind un bob de norvegiană. Se entuziasma fantastic atunci când auzea un cuvânt pe care-l recunoștea dintr-o discuție anterioară și începea să facă presupuneri despre ceea ce înseamnă, încerca să perceapă subiectul discuției din tonul vocilor sau din limbajul corpului.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s