Despre familie și alți demoni

Pentru foarte mulți dintre români, familia este cel mai toxic mediu în care trăiesc. De fapt, familia este linia de start spre o mulțime de alte relații toxice pe care un om le va avea de-a lungul vieții sale, și asta în special din cauza educației parentale pe care o au majoritatea dintre persoanele din generația părinților noștri.

S-au scris zeci de articole în ultima perioadă (pe fondul ultimelor întâmplări) despre adulți a căror copilărie a fost guvernată de simbolul curelei tatălui sau a palmelor, vânătăilor, umilinței. Am citit vreo două articole (AICI și AICI) de tip confesiune ale două femei care își povesteau experiențele și traumele din copilărie și, pe lângă cele două, o grămadă de alte comentarii de tip confesiune în care femei și bărbați se regăseau și adăugau și mai multe drame. Îmi venea să plâng.

Nici părinții mei nu au fost feriți de „dogma” asta, că un copil trebuie educat cu frică de părinți și că el, copilul, este o proprietate a părintelui. Dar, pe lângă asta, eu am reușit să mă adun și să îmi dau seama care sunt greșelile lor pentru ca eu să nu le repet la rândul meu când voi urma în postura asta.

Am auzit odată o poveste (nu mai știu unde, deci nu am o sursă pe care s-o citez) în care, într-o conferință, facilitatorul și-a întrebat participanții (părinți majoritatea) cine sunt cele mai dragi persoane din viața lor. Evident, răspunsurile au curs natural, precum așteptările: copiii lor. Apoi au fost întrebați dacă și-au „atins” vreodată copiii cu vreo palmă. Răspuns fâstâcit că „da, dar rareori și drept învățătură”. Apoi au fost întrebați dacă și-au „atins cu o palmă” o cunoștință oarecare. Evident, răspunsul a fost că „nu”. Și-atunci au fost întrebați… „de ce vreți să produceți suferință persoanelor celor mai dragi din viața voastră, pe când unor banale cunoștințe n-ați îndrăzni să le-o produceți?”

Zilele astea am avut ocazia să stau de vorbă cu niște oameni care vor mai mult pentru România. Unul dintre ei este Mădălina, iar ea este învățătoare într-o localitate de lângă Buzău și este la curent cu realitatea școlară din acea comunitate (cu multe familii cu dificultăți financiare, monoparentale sau cu probleme de violență). Rata absenteismului este mare, în special în această perioadă în care copiii nu pot veni la școală pentru că nu au haine groase, pentru că părinții se duc la muncă cu ziua și copiii mai mari își asumă rolul de îngrijitor pentru frații mai mici, sau pentru că sunt puși la treburi gospodărești de părinți, care nu pun mare preț pe școală în inerția faptului că „nici ei nu au școală și supraviețuiesc”.

Comportamentele adulților menționați mai sus sunt puternic înrădăcinate în conștiința colectivă. Este o normalitate, fiindcă e cultura pe care au primit-o de la părinți, bunici ș.a.m.d., și nu au fost expuși la alte modele parentale, fie ele din cărți, filme și – să nu mai vorbim de – training-uri specializate sau vizite la psiholog.

Un mic exemplu:

La fel stă treaba și-n școli. Fiecare profesor de azi a avut alți profesori pe care-i are drept model. Uneori urmează un model standard, tipizat; prea puțini sunt cei care vor să fie originali. N-am statistici, dar am experiența proaspătă de elev și student. (ca fapt divers, pentru cel din urmă caz de profesori remarcabili, avem și câteva exemple AICI).

Mi se pare că stăm adesea cu lupa asupra ministerului și criticăm dur măsurile pe care le ia cu privire la educație, însă decizia are un ecou foarte, foarte mic asupra copiilor și că motivele pentru absenteism, abandon școlar, dezinteres sunt mult mai adânci și țin mult mai mult de „ecosistemul” copilului, oamenii și situațiile cu care interacționează el zilnic. Astea sunt cuțitele care lasă rănile cele mai adânci și nu deciziile din vârful piramidei. (a nu se înțelege că le neg importanța!)

O piramidă se construiește de la bază și e valabil pentru orice situație la care mă gândesc metaforic. Fie că este despre o familie, o companie, o organizație, o școală, o cultură: ea începe prin fiecare om care participă. Schimbarea trebuie să-nceapă de jos, de la oameni și abia apoi în ideologie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s