Dacă eu nu simt că exist, de ce nu m-aș sinucide?

Spunea o doamnă la o coferință de filosofie, însă întrebarea i-a fost respinsă ca fiind trivială. Bineînțeles, doamna se referea la o existență diferită de cea a unui robot care e riguros programat petru a îndeplini o listă de sarcini (așa spune John Holt în cartea Cum învață copiii), care îmi pare a picta peisajul societății de azi. În acest sens, vă las cu un mic filmuleț:

Acum vreo doi ani citeam cartea lui Viktor Frankl În căutarea sensului vieții. Probabil ați citit-o, probabil nu. Deși sunt aproape convinsă că Frankl a trăit în condiții mult mai aprige decât doamna de la coferință (el fiind închis într-un lagăr de concentrare), a găsit un sens al luptei sale cu acele condiții: acela de a-și revedea soția. Ori de câte ori îndura de foame sau îl durea corpul din cauza muncii, se gândea că odată trebuie să se termine calvarul și-și va revedea soția. Când s-a terminat războiul nu a mai găsit-o… Însă și-a dat seama că oamenii au nevoie de el pentru a-și găsi o drecție, un sens în viață. Așa a apărut logoterapia, cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie (după psihanaliza lui Freud și psihologia individuală a lui Adler).

În opinia mea, sensul pe care-l găsim pentru viața noastră depinde de mărimea cutiei în care suntem sau, dacă suntem inteligenți, de cât de bine știm să rupem cutia și să gândim în afara ei. Unii suntem norocoși că am avut alături oameni care au tras de cutie în timp ce noi creșteam, și au făcut-o și pe ea să crească odată cu noi. Alții rămân în aceeași cutie micuță o-ntreagă viață, iar sensul lor este unul la fel de micuț, limitat și, poate, nesatisfăcător.

Tocmai despre asta vreau să scriu. Despre egalitatea de șanse la nivel psihologic, aceea că nu toți pornim în viață pe un drum pavat și luminat, ci unii pornim din mijlocul unui câmp plin de mărăcini, fără vreo sursă de lumină. Putem avea un sens comun, însă în cel din urmă caz efortul este mai mare.

Niște oameni pe nume Siu-ming To, Hau-lin Tam, Steven Sek-yum Ngai și Wai-leug Sung au cercetat 373 de tineri din Hong Kong proveniți din familii sărace și au vrut să vadă ce impact are sensul vieții lor (a se citi orientarea spre anumite valori din care sensul este derivat) și simțul semnificaței (sense of meaningfulness – a se citi modul în care oamenii se percep ca fiind semnificativi, cu o direcție bine definită, că aparțin unei comunități, ș.a.m.d.) asupra modului în care se evaluează pe sine.

Este demult știut faptul că adolescența este fundația pe care se construiește o viață; este perioada în care apare preocuparea pentru definirea sinelui. Un eșec în descoperirea sensului vieții poate deveni un vacuum existențial, o stare de nulitate și purposelessness.

Revenind la studiul pe tinerii din Hong Kong, cercetătorii au delimitat două surse de sens: extrinsecă (self-preoccupation: aceea de a urmări satisfacerea nevoilor materiale și hedonice) și intrinsecă (individualism: aceea de a urmări realizarea potențialului propriu; collectivism: aceea de a urmări binele colectiv; self-transcendence – aceea de a urmări un scop ceresc, dumnezeiesc, etc.). Rezultatele sunt cel puțin interesante: prezența unui sens are o legătură semnificativă și pozitivă cu evaluarea sinelui (self-evaluation = self-esteem + self-efficacy). Însă sensul vieții definit de acumularea de bunuri materiale și plăceri nu are un impact pozitiv asupra încrederii în sine.

Așadar, dintre toate cele patru surse de sens prezentate mai sus, cele care trebuie să le fie inspirate tinerilor (în special din familii sărace) sunt cele intrinsece: acela de a spera spre o evoluție personală sau profesională, acela de a lupta pentru a crește o comunitate sau acela de a crede într-o împlinire spirituală. Din păcate, pentru mulți dintre tinerii săraci ai României un ideal spre care vor să se îndrepte ține de inspirația pe care și-o iau dintr-un anumit gen de muzică și pare că nu prea se grăbește nimeni să schimbe asta.

Așa cum orice organizație trebuie să aibă un scop bine definit și niște valori la care să adere alți oameni, așa fiecare om trebuie să aibă o direcție care să-i guverneze alegerile. Poate că școlile noastre ar putea să inspire și acest lucru pe lângă integrale multiple și comentarii de zeci de pagini.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s